Parohia Starchiojd I este de categoria a II-a cu un număr de 350 de familii şi este condusă de către părintele paroh Zbarcea Constantin, licenţiat în teologie.Biserica parohiei are hramul „Sfânta Treime” şi este situată în partea de nord a comunei. A fost construită în anul 1864 din piatră şi cărămidă şi acoperită cu tablă iar pictura actuală a fost realizată de pictorul Cotleţ Vasile din Ploieşti între anii 1984-1987, sfinţirea făcându-se la 1 noiembrie 1987 de către Prea Sfinţitul Episcop Vicar Roman Ialomiţeanul. Plafonul este susţinut de doi stâlpi de lemn înalţi de zece metri. Primii ctitori au fost logofătul Stan Cheşca şi soţia sa  Ana, iar primul slujitor a fost preotul Ioan Râpeanu. Între anii 1892-1908 biserica a fost mărită cu pronaosul de astăzi şi restaurată cu ajutorul enoriaşilor, sub păstorirea preotului Sachelarie şi Proistos de Plai, Mihail Râpeanu  care a păstorit până în anul 1919. În anul 1919 parohia a fost deservită de un călugăr până în anul 1923, când această parohie a fost ocupată de tânărul preot Alexandru M. Râpeanu, al treilea slujitor al acestei parohii, fiind a treia generaţie de preoţi din această familie, care a păstorit parohia neîntrerupt până în anul 1975, când parohia este luată în primire de preotul Zbarcea Constantin, al patrulea slujitor al acestei biserici.

 

Reclame